De la Fornetti şi Auguri, până la McDonald’s şi KFC, francizele se răspândesc de la an la an. Ele au apărut ca modalităţi de vânzare la presiunea creşterii producţiei. Distribuţia în sistem de francize s-a dezvoltat treptat, datorită imposibilităţii producătorilor de a cumpăra proprietăţi imobiliare de pe alte pieţe, de a descoperi forţa de muncă potrivită şi mai ales, de a-şi administra afacerile de la distanţă. Dar ce este mai exact o franciză?
Prin Ordonanţa nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei în România, se definesc următorii termeni:
“Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”
Însă dacă e să reducem totul la termeni simpli, franciza e relaţia stabilită între francizor şi francizat. Francizorul (cel ce are compania) îi oferă francizatului dreptul de a folosi brand-ul lui (care este de obicei unul cunoscut) pentru a obţine profit de pe urma sa. Practic, orice persoană poate cumpăra o afacere la cheie.
Avantajele şi dezavantajele francizei:
Avantaje francizor:
- Îşi promovează brand-ul, facându-l cunoscut în locaţiile în care nu poate deschide sedii;
- Îşi răspândeşte produsele sau serviciile în mod eficient;
- Obţine profit fără a administra afacerea în mod direct, având doar rol de supervizor;
Dezavantaje francizor:
- Depinde de performanţa francizaţilor. Dacă aceştia coboară standardele, brandul poate avea de suferit.
Avantaje francizat:
- Scoate profit de pe urma unui brand deja cunoscut;
- Preia o afacere la cheie, existentă şi rentabilă. Astfel nu mai pierde timp şi resurse cu studii de piaţă şi utilizează o gamă de produse/servicii pe care publicul le doreşte;
- Nu are nevoie de nimic decât de banii de început, materia primă, training-urile sau consultanţa ulterioară fiind oferite de francizor pe toată durata contractului;
Dezavantaje francizat
- Îşi pierde independenţa, întrucât are în permanenţă de respectat un contract ce include produsele, ofertele speciale şi preţurile de vânzare;
- Franciza nu reprezintă o oportunitate sigură de succes. Alegerea unei locaţii necorespunzătoare şi semnarea unui contract dezavantajos pot duce la falimentul francizei, în ciuda brand-ului şi a reputaţiei de care se bucură în rândul clienţilor;
Profitul:
Francizorul are următoarele metode de a obţine profit în cadrul francizei:
- Introduce o taxă de intrare în franciză;
- Vinde el materia primă francizatului, la preţul stabilit anterior în contract;
- Ia o parte din profitul anual al francizatului (în general, aproximativ 6-8%);
Ca mişcare de marketing, în cazul unor companii gen Fornetti sau Auguri, s-a renunţat la taxa de intrare în franciză, acest lucru ajutând la extinderea brand-ului. Profitul se obţine doar din vânzarea materiei prime către francizat (produse de patiserie, în cazul de faţă), iar suma de pornire a afacerii include doar investiţii în achiziţionarea unui sediu, respectiv amenajarea şi dotarea acestuia.

Ai facut un pic de reclama cu logo-urile acelea. :)
@Florian: Nu-i bai :)
[...] vânzări, ce nu câştigă de pe urma altor distribuitori. De asemenea, sunt şi unele tipuri de francize ce funcţionează în uni-level marketing (gen Fornetii, Auguri etc.). Incă nu sunt [...]