Cred că principalul motiv pentru care trăim într-o rutină permanentă şi nu reuşim să schimbăm nimic din ceea ce vrem, ţinând cu dinţii de fiecare lucru ce ne aparţine, e reprezentat de frică. Frica ne transformă viaţa într-o “goană după aur”, iar motivul e unul cât se poate de simplu: vrem mereu să ne fie mai bine. Dar când urmăreşti doar progresul, e greu să te menţii cu picioarele pe pământ. De aceea mie îmi place din când în când, o dată la câteva săptămâni, să renunţ la toate chestiile ce fac parte din rutina mea.

Practic, am zile în care care aleg să mă trezesc dimineaţă, să ies afară îmbrăcat subţire deşi poate plouă, să mănânc o singură masă pe zi şi aia constituită dintr-un singur fel de mâncare, să beau apă şi nu cola, să merg mult pe jos, să depun efort, să merg în parc şi nu la terase, să dorm puţin sau să îmi las telefoanele şi toţi banii acasă. Aleg să am zile în care trăiesc la limită, fără toate lucrurile ce mă definesc.

Şi fac asta pentru că mă ajută să mă menţin cu picioarele pe pământ, să nu-mi dau aere de superioritate, să nu mă ataşez de nişte simple obiecte şi să nu uit că oricând aş putea pierde tot ce am. Fac asta pentru că mă ajută să rămân eu.