Una dintre caracteristicile poporului român e “taina economisirii pentru zile negre”, iar în perioada aceasta e cu atât mai vizibilă cu cât ne putem ascunde zgârcenia în spatele clişeului “E criză!”. Dar oare e acesta cel mai bun lucru de făcut? Cred că pe termen lung (de exemplu, dacă punem bani deoparte pentru perioada când va fi copilul la facultate sau când vom ieşi la pensie), dacă ţinem bani într-un loc îi pierdem şi daţi-mi voie să argumentez ideea.
În primul rând, banii s-au devalorizat până acum şi îşi vor pierde din valoare oricând, indiferent de tipul economiei, de stat sau de perioada prin care trece, aşadar strategia “bani la ciorap” nu funcţionează pe perioade lungi de timp. Cât despre depozite, actualmente dobânda pentru o perioadă de 12 luni este între 6.25% şi 7.50% (în funcţie de bancă), iar nivelul inflaţiei de 7.14% (conform BNR). Dacă la asta adăugăm şi faptul că tot câştigul din dobânzi e impozitat cu 16%, cred că aţi înţeles ideea.
Dar ce putem face, mă veţi întreba. Vă puteţi folosi de situaţie şi puteţi schimba tabăra, devenind din vânător, vânat. Eu unul aş investi în lucrurile care îşi măresc valoarea în perioadele de inflaţie, adică petrol, aur şi argint. Până la urmă, metalele preţioase au cunoscut o continuă creştere în ultimele zeci de ani. Cât despre petrol, e o nevoie continuă de el şi se vinde în permanenţă. Puteţi încerca şi valuta, dar dezavantajul ei este că e variabilă pe perioade diferite de timp.
Aşadar, alegeţi să investiţi. Nu spune nimeni să vă aruncaţi în scheme antreprenoriale pe care nu le cunoaşteţi, dar sunt destule oportunităţi pentru cei ce vor să nu rişte nimic. Până la urmă, aurul la ciorap valorează mai mult decât banii păstraţi în acelaşi mod.
