După cum probabil aţi observat, am luat o pauză de la proiectele în mediul vevevist. Motivul a fost Maslow, cu piramida lui de priorităţi, care m-a făcut să las on-line-ul pentru un loc stabil şi decent unde să stau şi unde să mă pot desfăşura cum doresc. A fost o experienţă interesantă şi nu are prea mare importanţă forma (de aceea nici nu voi insista asupra ei), cât contează fondul.

Ce te faci atunci când te trezeşti singur într-un oraş nou şi eşti nevoit să te descurci, neavând pe nimeni alături de tine? Păi, într-o primă instanţă te resemnezi, începi să te obişnuieşti cu starea în care te afli, iar când găseşti un obstacol pe care crezi că nu-l poţi trece, te gândeşti să laşi totul baltă şi să renunţi. Însă dacă vrei să-ţi aduci viaţa pe cursul normal, trebuie să te pregăteşti să suferi fizic şi psihic până în punctul dorit. Problema în cel de-al doilea caz e că te solicită să te schimbi radical şi să renunţi la orele de somn şi la mesele zilnice.

Toţi am avut momente când am avut de ales între autostrada frumos pavată şi pădurea întunecată şi rece şi e adevărat că tot ce credem în momentele alea e că vrem siguranţă şi să se termine repede. Eu unul, am învăţat să îmi trăiesc viaţa şi nu o las să mă trăiască ea pe mine. Ştiu de cele mai multe ori ce am de făcut, unde trebuie să ajung sau ce trebuie schimbat în viaţa mea. Problema până acum era la punerea în practică. Toate ideile mele erau bune pe hârtie dar în realitate, piedicile întâlnite mă făceau să renunţ înainte de a ajunge la final. Însă am reuşit să trec peste tot şi în tot “concediul” ăsta am învăţat că nimeni nu te ajută atunci când ai nevoie, că problemele tale îţi aparţin nu ca o pedeapsă ci pentru că tu eşti singura persoană care le poate rezolva şi trebuie să înveţi o lecţie din fiecare întâmplare. Eu unul, am învăţat multe, dar din păcate, cei mai mulţi cred că obstacolele le sunt date de zei pentru a-i pedepsi şi omit provocarea din fiecare lucru, neînţelegând că învingându-şi teama resimţită atunci când stabilitatea şi siguranţa zilei de mâine îi părăsesc, devin nişte oameni noi.

Dar de ajuns cu poveştile. Tot ce contează e că am revenit, mi-am păstreat ideile şi din acest motiv mă aflu unde mi-am dorit să fiu. De acum începe distracţia, căci nu ştiu cum e în cazul vostru, dar referitor la mine, nu mai e nimic care să mă oprească. Stay tuned!