În cazul în care nu aţi auzit, vestita ciocolată ROM a avut timp de o săptămână steagul american drept ambalaj. Totul a făcut parte dintr-o campanie de comunicare, ce a avut ca scop apropierea tinerilor de valorile româneşti. Acum… nu ştiu dacă organizatorii s-au declarat mulţumiţi de rezultate dar după părerea mea nu ar trebui omis faptul că vorbim de un amărât ambalaj de ciocolată. Nu e ca şi cum brand-ul ăsta ni s-ar lipi de suflet sau vreun sentiment de apreciere ne-ar opri să ne aruncăm steagul naţional după fiecare ROM consumat.
E doar o ciocolată şi lumea ar trăi foarte bine fără ea. Cât despre toate regiile care au în prim plan militanţi pentru schimbarea ambalajului, mi le par patetice. Grow up, men! Mai aveaţi un pic şi făceaţi şi o petiţie on-line.

pe mine m-au păcălit. mi-am luat ieri o ciocolată. doar pentru că au revenit la ambalajul nou!
Ai dreptate. Pe de o parte e un simplu ambalaj care nu ar insemna mare lucru pentru noi romanii in ceea ce priveste valoarea lui fizica, asa cum bine ai spus si tu: “vreun sentiment de apreciere ne-ar opri să ne aruncăm steagul naţional după fiecare ROM consumat.” Dar pe de alta parte gandeste’te ca mai sunt foarte! dar foarte putine lucruri care ne amintesc de copilarie. Nu cred ca tu nu ai nici un fel de sentiment cand te gandesti la guma turbo care o mancai in copilarie, la cercul care il plimbai toata ziua prin cartier, la acea guma acra care iti facea gura punga dar totusi o mancai ptr ca faceai intrecere cu prietenii care mananca cele mai multe, la bomboanele alea maruntele ca niste cuburi de zahar care iti pocneau pe limba cand le bagai in gura.. si multe alte lucruri care au fost ale noastre si care ne’au facut copilaria. Astia mici din ziua de azi stiu doar de playstation, wii, ipod si telefon mobil. Acum zi’mi tu te rog: Ce amintiri or sa aiba copiii astia legate de copilaria lor? Nu ar fi pacat sa instrainam si ultimele lucruri care ne mai amintesc de copilarie, chiar marunte cum sunt ele?
@doitrei23: Perfect de acord cu tine. Însă, vezi tu, globalizarea şi schimbările permanente fac multe lucruri să dispară, indiferent de cât de mult le apreciem. Şi nu prea putem schimba asta.