E binecunoscută frica românilor când vine vorba de datorii. Chiar dacă mor de foame sau au rude bolnave, prioritatea o reprezintă întotdeauna facturile, dintr-un motiv pe care nu am reuşit niciodată să-l înţeleg. De aici rezultă clişee precum “fugi şi plăteşte că ne iau cablul/apa/gazul”, dar şi cozile interminabile. Oameni raţionali în 99% din timp, mulţi dintre ei intelectuali, conaţionalii noştri aleg să stea la rând pentru a da bani. Şi dacă e să lăsăm deoparte corectitudinea asta exagerată, alimentată adeseori de faptul că află vecinii şi ajungi de râs pe scară, mă gândesc dacă nu cumva asta e o altă trăsătură moştenită în perioada comunistă. Până la urmă, orice persoană capitalistă întreagă la cap îşi plăteşte datoriile cât mai târziu posibil pentru a se folosi de acea sumă în scopuri aducătoare de profit sau alte beneficii. E la mintea cocoşului şi nu îţi trebuie facultate de economie pentru a realiza asta. Dar când nu ştii de unde vin şi pe ce se duc banii tăi, e mai simplu să scapi de facturile roşii în ziua de salariu şi apoi să te întrebi ce mănânci tot restul lunii.

Şi nu, nu e nimic greşit în modul ăsta de gândire. Dar tocmai aceasta e diferenţa dintre lideri şi restul lumii. Antreprenorii se plătesc întâi pe ei, punându-şi bani deoparte pentru toate cele necesare unei vieţi decente, iar apoi caută metode să-şi plătească datoriile. Dacă staţi să vă gândiţi, e şi mai motivant să cauţi bani pentru datorii decât pentru un tablou, o maşină sau o cină în oraş, întrucât constrângerea e mai mare. Dar nah, dacă n-am fi români totul ar fi mult mai plictisitor.