M-am întrebat asta ieri, după un brainstorming avut cu Polix şi Nepoate, pe tema românismului şi a formelor lui de manifestare. Concluzia la care am ajuns e una cel puţin ciudată, dar pentru a ajunge la ea, e necesar să definim românii.

Aşadar, sunt ei poporul de inşi ce stau la crâşmă când vin voluntarii europeni să le ia apa din case sau oamenii de cultură care au scris istorie? Sunt persoanele calde şi primitoare pe care îi întâlnesc turiştii, sau conaţionalii care te fură şi îţi dau în cap când eşti tu însuţi turist? Sunt cei ce au luptat pe front pentru ideea de independenţă sau cei ce îşi vând votul pentru o găleată şi o cutie de chibrituri? Cei care lucrează la Microsoft şi Facebook sau cei ce îşi bat profesorii în sălile de curs?

Românii sunt poporul care ara cu plugul când europenii dansau vals sau cel ce acum conduce o limuzină deşi trăieşte cu părinţii într-o garsonieră? Suntem noi cei care ne vindem copii pe trei sute de euro sau cei ce îi abandonăm, crezând că iubirea maternă poate fi cumpărată cu un play station?

Suntem noi, toţi, indivizii ce construiesc un viitor mai sigur pentru proprii copii sau doar deontologii ce se arată dezamăgiţi de tineretul român (că tot veni vorba, e reciprocă treaba; şi tinerii sunt dezamăgiţi de predecesori, să ştiţi).

Ce sunt românii? Bătrânii ce îşi cresc nepoţii şi joacă table în parc sau cei ce sunt beţi de la ora zece, înjurându-şi conducătorii? Adulţii ce pun bazele unor familii sau reumaticii care la patruzeci de ani sar din floare în floare, crezând că banii pot cumpăra integritate? Tinerii niciodată treji ce investesc în distracţii efemere, sau cei ce încă mai cred că pot schimba lumea? Copiii care visează să fie astronauţi şi medici sau cei ce cred că lady gaga e o meserie şi laptele creşte în supermarket?

Până la urmă, ce sunt românii? Ceva de care trebuie să fiu mândru sau un lucru pe care trebuie să-l ascund?