Principalul lucru ce mi-a modelat personalitatea şi m-a ajutat să am o gândire critică, e că în ciuda a tot ceea ce se zice, m-am născut în locul potrivit şi la momentul oportun. Copilărind în anii ’90, în perioada faimoasă de tranziţie post-comunistă, am avut ocazia de a privi ţara înainte de a ajunge un stat consumerist.

Am copilărit,aşadar, în vremea când cei ca mine aveau cicatrici în genunchi şi coate (căci jucau fotbal, nu FIFA) şi intrau în baruri doar pentru a cere apă de la robinet după meciuri. Mai jucam “flori, fete sau băieţi” şi alte chestii de care nu ştiu câţi îşi mai amintesc. Telefoanele mobile nu existau, iar singurele mele “proprietăţi” erau un tetris cu 9999 de jocuri, un Tamagotchi, un Flubber (gelatină lipicioasă, de culoare verde fosforescent, pe care o aruncam de toţi pereţii) şi un Modelino pe care l-am spart şi am umplut casa de făină.

De asemenea, atunci mâncam roşii ce nu aveau plastic şi nu costau un dolar kilogramul, cornuri cu ciocolată doar pentru a colecţiona pokemonii pe care îi lipeam în albume, Puf (chestia aia cu biscuit, albuş şi granule colorate pe deasupra), ouă Kinder, iar ca băuturi aveam doar American Cola. Singurul fast-food de care ştiam era hot-dog-ul; shaorma, kebab-ul, chiar şi cheeseburger-ul nu erau atunci prea populare. Legat de asta, mulţi mâncam la Mac doar de ziua noastră.

În rest, scriam oracole, ne băteam cu cornete şi sticle/baloane cu apă, nu cu cuţite şi săbii, iar cele mai luxoase maşini de pe străzi erau dacii 1310. Cartoon Network era singurul post cu desene animate şi nu era dublat în română (da, şi eu am învăţat engleza aşa). Pe atunci laptele se mai vindea în sticle de sticlă iar la magazine puteam cumpăra o jumătate de pâine.

Dar astea au trecut. Mă duc afară.