La doar câteva ore după moartea lui Steve Jobs, au început să apară ştiri despre cum cel care a revoluţionat industria IT nu a donat niciun cent din averea sa, a dus o viaţă bazată pe LSD în timpul călătoriei în India, nu a dorit să ia parte la “The Giving Pledge” şi aşa mai departe. În mod sigur, toate sunt adevărate, dar nu prea îmi pasă.

Steve Jobs e printre primele personalităţi cărora am început să le studiez parcursul atunci când am început să fiu interesat de antreprenoriat. Şi acesta m-a influenţat prin modul în care a adus frumosul şi simplitatea în IT, domeniu ce până atunci era dominat de sobrietate şi complexitate în utilizare. Dar mai presus de toate, când mă gândesc la Steve Jobs, mă gândesc la independenţă şi hotărâre. A ales să rişte inovând şi nu s-a afirmat prin achiziţionarea altor brand-uri sau competitori. A fost exclus din proiectul căruia i-a dedicat viaţa şi a mers mai departe, inovând în domeniul filmelor de animaţie, ca apoi să revină cu idei şi proiecte noi, ce au scos Apple din impas.

Personalitatea lui şi modul în care s-a confruntat cu obstacolele sunt motivele pentru care Steve Jobs a fost şi va rămâne unul din mentorii mei. Iar dacă e să-l privesc în antiteză cu Bill Gates, când te naşti într-o familie de avocaţi, studiezi la Harvard şi creezi un Windows propunându-ţi să-l aduci pe mesele fiecărui om de pe planetă, eşti doar un om norocos şi un bun agent de vânzări. În schimb, când eşti adoptat şi eşti nevoit să renunţi la liceu din lipsa banilor, urmând ca apoi compania în care ai investit totul să te renege şi tu să ai forţa să continui să inovezi în filme de animaţie, în industria mp3 player-elor şi în distribuţia de muzică, domenii în care nu aveai o experienţă, eşti zeu. Dacă vreţi, e deosebirea dintre un om care realizează un produs şi îl introduce în lume, respectiv unul care îşi creează propria lume în care toţi vor să intre.

Cum să moară Steve Jobs…